Londra in imagini

Tower Bridge


Prima corabie folosita in Piratii din Caraibe I





Malul Tamisei inainte de maree


Westminster Abbey


London Theater



Double decker bus

Eco mime

London Eye


Millenium bridge




Big Ben

Rachel Ray

Una dintre pozele cu baloti facute de Ana... mi-e asa dor de ea! Voiam doar sa mai amintesc aici pe blog o chestie ce m-a impresionat foarte tare in calatoria mea. Alergam la un moment dat printr-un supermarket dupa branza, struguri, cola si altele si am dat de un raft cu noi aparitii literare printre care si o carte de bucate scrisa de Rachel Ray pentru care am facut un "cult" ;)) am apucat doar sa vad culoarea verde de pe coperta cand Margaret si Ana m-au tarat pana la casa pentru ca nu mai era timp de poposit, ne grabeam la casa de pe lac. Mi-a fost asa ciuda ca nu mi-am cumparat-o, stiam ca la noi nu o voi gasi pana cand... in ziua plecarii, stateam la masa cu gandurile mele si mancam pancakes pentru ultima oara cand mi-a fost varata in fata o carte verde!!!! Nu va mai spun ce era, banuiti doar. Nu mi-a venit sa cred ca am primit-o pe Rachel Ray intre doua coperti :) Margaret mi-a spus ca si-a dat seama in magazin cat de mult mi-a placut cartea chiar daca am vazut-o timp de 5 secunde si mi-a facut-o cadou, asa de plecare. Multumesc!

p.s. Am incercat una dintre sutele de retete, yummy!

BACK HOME FROM USA

Am plecat. Am lasat in urma o ultima sedinta foto cu 15 minute inainte sa mergem la aeroport, asta de dragul Anei pe care am imbolnavit-o cu microbul fotografiilor. Se chinuia mititica cu un aparat nu foarte performant, imprumutat de la o matusa [am luat cina la ea in ultima seara pentru ca isi dorea sa ma cunoasca, ocazie cu care am vazut cat de disperati sunt americanii dupa gimnastele romance. Am primit niste acadele de la unchiul Anei, motiv pentru care am polemizat pe originalitatea bucatelor romanesti si m-am ales cu obligatia de a ii pregati o ciorba data viitoare]. Revenind la subiectul anterior, am vazut incantarea Anei de fiecare data cand baga cate un flash si i-am spus ca imi plac tare mult balotii de paie rotunzi. Cred ca am zeci de poze facute de ea cu balotii respectivi, cu case, pomi si multe alte alea.
Am mai lasat in urma si focul de tabara in jurul caruia ne-am strans impreuna cu o prietena de-a Anei, Sammy. Am facut in premiera C'mores, tipic american, bezele topite in foc cu ciocolata si biscuiti, o minunatie! Am adormit la o comedie proiectata pe peretele camerei de studiu, asta de ciuda ca plec si nu pot sa stau mai mult cu Ana.
Am ramas cu despartirea de la aeroport care m-a marcat... am imbratisat-o pe Ana care, tin sa va reamintesc, este o tipa foarte tare pe situatie si nu se lasa impresionata foarte usor. Isi pastreaza sentimentele pentru ea si se vrea a fi dura. Cand am strans-o in brate a inceput sa planga in hohote... asa tare m-a impresionat incat i-am spus sa se abtina ca ii curge rimelul... Imi vor ramane intotdeauna intiparite in suflet lacrimile ei sincere de sora.. I-am promis ca revin si va fi si mai frumos si am sa ma tin de cuvant pentru ca ea merita tot ce e mai bun pe lumea asta.

p.s. V-am innebunit cu Salabute;))))) multi m-au intrebat ce inseamna. Ei bine, cand Ana si Sam erau mici, singurele cuvintele pe care le mai stiau in romana erau "la culcare", "apa", "caca", "paine". Un vocabular cam sarac, as spune eu dar de baza. Atunci, Rick, a inventat un cuvant care se dorea a fi romanesc si care sa insemne... absolut orice! Buna dimineata, hai la market, esti frumoasa, ma disperi, la revedere, orice. Sa va mai spun ca 50% din discutiile noastre includeau si cate un salabute?:))))

p.p.s. Dupa calatoria in State am fost doua zile in Londra dar asta e o alta poveste...

SHOPPING?!

Ana, Sammy si moi - dupa un shopping copios


Olive Garden - best italian food


Eu, Ana, Elizabeth si Ben - surprize party


Ziua de azi nu a fost doar despre alergatul prin malluri dupa toale, accesorii si alte palarii, nu a fost doar despre semnele de intrebare ale lui Sammy cand m-a vazut cu my gay bag (geanta pe care mi-am cumparat-o de la Kings Island spre indignarea Anei pentru ca tortile aveau culorile curcubeului simbol denaturat de americani si identificat cu miscarea gay-ista), nu a fost doar despre oferta de job pe care am primit-o in Hollister desi plecam peste 2 zile, nici despre cele 30 de minute petrecute in fata unei gherete cu ochelari pentru a alege o pereche Anei, determinata sa refuze tot; ziua de azi nu a fost doar despre fataitul prin Charlotte Russe cu o bluza abia probata, cautand-o disperata pe vanzatoare pentru ca mi se inchisese cabina, nici despre taiatul numelor de pe lista cu cadouri; n-a fost doar despre Victoria's Secret si nici despre pranzul la Olive Garden, unde crevetii sunt interzis de deliciosi.

Ziua de azi nu a fost nici despre petrecerea supriza a sorei Anei, Elizabeth, nici despre fetze noi, nici despre indesarea in geanta mea a hainelor pe care sora Anei i le furase din sifonier, nici macar despre cele 9 caprioare pe care le-am vazut, in sfarsit dupa atata cautare, nici despre urcatul tiptil pe scari la o ora tarzie de teama sa nu ne auda parintii.
Ziua de azi mi-a invatat ochii sa zambeasca. Azi a fost doar despre sora mea si pofta ei de viata. Atat.

LAKE HOUSE, OHIO

Welcome to the lake


Asa-i ca arat ingrozita?


Tubing fortat


Fetele cu bunica Anei





Nu stiu sa inot. Pe deasupra, imi este si teama de apa. Cu toate astea, duminica, dupa ce am fost cu familia Anei la o slujba catolica care se apropie amenintator de bine de una baptista, am facut un raliu pana la casa de vacanta a bunicilor Anei. Rick provine dintr-o familie cu 9 copii; aproape toti au venit la casa de pe lac, cu tot alaiul de neveste si copii cu un singur scop: sa ma cunoasca. Nu voiam sa ma dau jos din masina, eram atat de ingrozita la gandul ca se vor holba toti la mine, imi vor pune aceleasi intrebari, iar de emotii sigur voi uita toate cuvintele in engleza.

Normal ca nu am tinut minte nici-un nume, ma mir ca il mai stiam si pe al meu, era o harmalaie in bucatarie unde cateva mame isi alergau copiii cu lingura dupa ei, in living unde copiii mai mari se uitau la Home alone II, afara unde erau adultii si discutau despre pretul benzinei si viitorul Americii. Cu toate astea, nimic nu m-ar fi facut sa plec, eram in elementul meu! Da, m-au impresurat cu tot felul de intrebari identice de la om la om dar imi facea o placere deosebita sa le vad curiozitatea in ochi si banuiesc ca erau si ei emotionati sa ma cunoasca.

Mi se spusese inainte sa plec ca se va face tubing pe lac. Habar n-aveam ce e treaba asta. Stiu doar ca a durat 10 minute pana m-au convins sa ma las in costumul de baie si alte 10 sa ma urc in barca, cu o vesta de salvare de copii care imi ajungea pana la buric, terifiata de ceea ce va urma. O salupa rotunda ca o gogoasa scobita era trasa de barca cu motor. Fie trebuia sa stii sa inoti, fie sa ai o putere deosebita sa te poti tine de franghie in cazul in care erai rasturnat de valuri in urma vitezei. Am vazut cum Lizy sora Anei si un prieten de-al ei s-au dat pe rand si au cazut, dar faceau haz de necaz. La fiecare cazatura era extaz pe barca. Numai eu ma vedeam cu cateva minute inainte si imi plangeam de mila. Evident, cand a venit randul meu si al Anei, am vrut sa dau inapoi dar obligat-fortat, trebuia sa le fac pe plac. Pentru ca gogoasa era doar pentru o persoana, stateam ca matele-incurcate cu Ana pe ea. Intr-un final, dupa ce le-am repetat exasperata sa nu depaseasca viteza melcului, am pornit in ceea ce urma sa fie, cel putin pentru mine, o experienta unica. Va spun de pe acum ca salupa nu s-a rasturnat cu noi pentru ca Ana facea echilibristica cu mine si imi dadea indicatii mai ceva ca intr-o misiune de razboi, cand la stanga, cand la dreapta, in functie de valuri. Numai ca Ana este dependenta de adrenalina si printr-un cod gen morse primea viteza. Din ce in ce mai mare. Normal ca n-am rezistat si am alunecat. Va spun, au fost cele mai dureroase 10 secunde din viata mea. Nu simteam pamantul sub picioare, Ana nu putea sa ma traga pe salupa pentru ca nu avea cum sa se tina iar eu mi-am infipt ghiarele in franghie si cred ca de frica m-am repozitionat intr-un timp record. Goneam pe tot lacul, abia aveam timp sa admir casele de pe mal pentru ca fiecare ezitare avea sa ma readuca in apa. Si mie imi e frica, nah... Dar, cum orice om are o limita, am vrut inapoi pe barca. Imi ajunsese. Am uitat sa va spun ca toata aventura am tipat ca din gura de sarpe? De ce oare m-au intrebat cei din barca daca am incercat vreodata sa cant la opera?:))))) Mi-au multumit pentru spectacolul oferit si eu le-am multumit ca nu ma dau in judecata pentru decibelii depasiti:)

M-am rasplatit pentru curaj cu o scurta sedinta foto la malul lacului. Intrerupta de o matusa a Anei care imi adusese un cadou. Am fost coplesita, nu ma asteptam, nici macar nu ma cunostea... Am continuat sedinta foto intrerupta apoi de un catel aproape orb care facea cascadorii alunecand tot timpul in apa, spre ingrozirea stapanei. Cand am plecat, dupa o zi plina de nou, de depasirea limitelor, de infrageri la biliard de propria sora, de zambete si de imbratisari, am pornit iar in cautare de caprioare. Rick se incapatana sa imi si arate ce aratau semnele de circulatie din loc in loc. In zadar... caprioarele nu erau inca gata de o intalnire cu mine.

INDY CAR RACE, KENTUCKY

Rick, prins in fapt


Si-am pornit la vanatoare...




Rick, tatal Anei, este un om al pasiunii. Dintr-o generatie de nemti veniti pe pamantul "fagaduintei" cum le place americanilor sa spuna, pastreaza alura aceea sobra, mersul batos si privirea fixa dar calda. E zgarcit cu cuvintele dar domol ca ardelenii. Ma amuza teribil cand ma privea asa insistent, cu ochii mari, sprancenele ridicate si imi spunea: Wow, stii cuvantul asta? Dar de unde il stii? Cum se spune in romaneste la....? Era mult prea comic sa nu izbucnesc intr-un ras sugrumat de teama sa nu ii frang entuziasmul.

In dimineata aceea, Ana a vrut sa ma invete sa impusc. Mi-as fi dorit ceva mai mult decat cutii de suc sau de TicTac dar hei, e un inceput! :) O chestie asa lunga, bibi gun ii spun ei, veche (o gasisera in hambar cand se mutasera) ce trebuia incarcata manual cu bilute. Sincer, inainte de training-ul asta mi-ar fi fost de mare folos cateva exercitii in anexa unde Ben tragea de fiare pe ritm de house. De fel sunt cam neindemanatica dar am reusit sa nimeresc o cutie de Pepsi din prima si de la atata fericire, cu greu am mai reusit sa tin ochii pe tinta, ingropand rand pe rand bilele aramii pe traiectorii necunoscute. Ana m-a impresionat insa, lovind cutiile fara emotii. De nervi i-am spus ca vreau sa impusc ceva care misca. Atunci Ana m-a dus in hambar, la vanatoare de lilieci. Sa va mai spun ca am fugit mancand pamantul cand am auzit fosnete si m-am privit ochi in ochi cu un slinos negru? Dar asta e o alta poveste pe care o pastrez pentru mine, cu rusine.

Dupa cum spuneam, Rick e pasionat. Lucreaza ca doctor de masini. Si cand nu face asta la serviciu, il gasesti acasa. Tot in garaj. Lucrand cu aceeasi pasiune. Cumpara masini vechi si le reconditioneaza. Eram in tema pentru ca acasa imi place sa butonez telecomanda si mai imi scapa pe Discovery unde sunt tot felul de emisiuni de genul asta, pentru baieti. Si ca sa am o zi boys style, Rick ne-a dus, unde credeti? Sa vedem masini. Curse de masini. Masini de curse. Alegeti voi.

O totala nebunie, va rog sa ma credeti. Am parcat undeva in curtea unei biserici baptiste de unde am facut rost de bilete pe gratis si pana la stadion am mers cu yellow school bus. Dintotdeauna mi-am dorit sa merg cu asa ceva si sa stau in spate. Cand ii povesteam asta Anei (de fapt tipam ca sa ma auda pentru ca era forfota mare) a inceput sa rada de mine. Pe buna dreptate. Autobuzul era mult prea vechi, simteai toate pietrele de pe drum si interiorul era deprimant. Dar eu imi marcam un vis de pe lista mea imaginara.

Peste 70 mii de oameni. Respiram cu portia, serios. Primele 10 curse au fost spectaculoase, urmatoarele 257 m-am plictisit de moarte. Rick ne-a dat doape pentru urechi. O pereche pentru amandoua. Asa ca am impartit frateste si ne-am rugat sa nu surzim. Ultimele 20 de curse m-au trezit la realitate si mi-au starnit interesul cand au inceput sa se ciocneasca unii de altii. Speram sa vad mai mult foc dar n-a fost sa fie (decat pe cer, un foc de artificii frumusel dar scurt) si am plecat acasa, in noapte, nu inainte de a porni la vanatoare de caprioare, doar trebuia sa aplic cumva ce am invatat, nu?

KINGS ISLAND, OHIO

Son of the beast


Drop zone


Nici-o sansa la jocul asta


Caricatura :)





Fara drept de recurs, a fost cea mai "tare" zi din viata mea. Nu mi-a placut niciodata sa risc, mai ales cu viata mea dar nu am stiut deloc pana unde pot merge, daca am limite si mi-am zis this is it! merg pana la capat. Despre ce vorbesc? Kings Island. Parc de distractii. Roller Coasters. Sincer, habar n-aveam cum e sa "te dai" cu masinariile alea facatoare de tipete, vazusem prin filme, in special Final Destination 3, care, fie vorba intre noi, ma speriase de moarte!

Am ajuns dimineata la 11 si primul lucru pe care l-am facut, dupa cateva poze, a fost sa urcam in copia Turnului Eiffel, de unde se vedea tot parcul, namile metalice in salbaticia verde, o superbitate! Am dat startul cu The Racer un coaster din lemn, unde albastru se intrece cu rosu, te hurducaie ceva, dar e super fun iar pentru un novice in ale distractiei de genul asta e tocmai bun pentru initiere.

A urmat Adventure Express, un trenulet care se dorea al groazei dar ma bufnea rasul cand vedeam statuiete din lemn sau de piatra care treabuiau sa scoata peri albi numai ca nu isi intrau atat de bine in rol. Cu toate astea, avea o viteza incredibila si niste curbe total periculoase!
Am stat de 6 ori la cozi imposibile pentru portii de cate 1 minut, 1 minut jumate de adrenalina, spaima, n-am crezut niciodata ca pot urla si rade in acelasi timp, e ceva total!

Delirium era o bestie pe 4 picioare cu un brat inarmat cu 40 de naivi si din imaginile de pe youtube se poate vedea cat de grava e situatia. Am iesit de acolo total pe 7 carari, genunchii imi tremurau atat de tare iar gatul ma durea ingrozitor de la cat am tipat! Ana era toata numai un zambet, se distra la maxim in timp ce ma tara dupa ea la urmatorul obiectiv: Drop Zone. Pot spune cu mana pe inima ca mi-am dat drumul dintr-un turn cu 26 de etaje, avand o viteza de 96 km/ora, ajungand nevatamata in 3 secunde. Am crezut ca mor. Serios. N-am putut deschide ochii, eram intr-o batalie cu gravitatia. Pana sus ai o priveliste de vis in timp ce se roteste magaoaia dar ajunsi aproape de cer, te tin intr-un suspans enervant pentru ca vrei sa se termine odata si incepi si te certi cu tine si sa iti promiti ca nu vei mai face niciodata prostia sa te arunci in necunoscut dar pana sa realizezi prea multe esti jos. Alb ca varul, fara aer si beat de atata adrenalina.

Ne-am relaxat apoi in Viking Ship, o barca amuzanta unde faceam haz unii de altii, inainte de marele Son of the Beast. Dupa o coada de o ora jumatate in soare, se facuse deja 18. Am pornit la drum. Nu ma gandeam ca imi pot simti stomacul atat de "in gat", asta din cauza faptului ca bestia este cel mai mare roller coaster din lemn din lume, avand o inaltime de 100 m, prinde o viteza de peste 140 km/ora si este ingrozitor, n-am putut deschide ochii, am tipat, m-am strambat, la un moment dat asa de mult imi doream sa ies de acolo, mi-am atins limita! Dupa aproape 2 minute, am iesit de acolo total turmentata. La iesire, era un ecran mare si altele mai micute unde ne asteptau cuminti, pozele fiecaruia din timpul calatoriei zdruncinate. Pe ecranul cel mare era cea mai haioasa poza. Cand m-am vazut acolo, am murit. Iar Ana m-a mai omorat o data cand a spus la toata lumea: hei, ea e sora mea, aici, langa mine! Simteam ca intru in pamant de rusine. Capul meu mare, in profil, cu ghearele desfacute, gatul inclestat, gura mare, ochii inchisi si incruntati, un cocktail perfect de distractie. Pentru altii. Am fugit de acolo, tarand-o pe Ana dupa mine, incercand sa ma amestec in multime si sa ma prefac normala.

Am mancat si mi-am zis ca de atunci incolo nu mai pun piciorul in nici-un coaster. Cel putin nu in ziua aia. Am acoperit doar un sfert din parcul de distractii, era mult prea mare si statul la cozi nu ne ajuta cu nimic. Ne-am jucat aruncatul in sticle, o chestie cu mingea, unde Ana a castigat doua maimute scumpici foc, am tras cu pusca, bagam fise in tot felul de masinarii, a fost super distractiv! Nici n-am stiut cand s-a facut seara, iar dupa o ora de stat la coada doar pentru a mi se face caricatura, am mancat o inghetata si ne-am tarat pana acasa obligate...