Neconventional

Am gasit un articol foarte interesant cand cautam informatii pentru un proiect, iata-l:
  

• Neconventional e atunci cand determina 34.684 oameni din 201 tari sa uploadeze un filmulet

Site-ul www.islandreefjob.com a inregistrat intr-o singura zi 3.412.275 de vizitatori unici din lumea intreaga. Motivul? Promisiunea de a primi jobul de “ingrijitor de insula”. Campania “Best Job in the World”, lansata pentru a promova turismul in insulele din apropierea Marii Bariere de Recif din Australia, oferea ca premiu in urma unui concurs, job-ul de “ingrijitor de insula”. In job description erau trecute sarcini ca hranitul pestilor, curatarea piscinei si verificarea postei, in schimbul unui salariu de 8800 $ pe luna si a unei vile de 3 camere, dotata cu piscina.

La care se adauga peisajul edenic al insulelor vecine Australiei. Un hobby devenit job, adica. Exact ca in visele din copilarie, cand toata lumea te intreba “Si ce vrei tu sa te faci cand o sa fii mare, puisor?”. Sigur ai fi raspuns altfel atunci, daca ai fi stiut ca exista jobul de ingrijitor de insule.

 Tot ce trebuia sa faci era sa trimiti un video de 60 de secunde la www.islandreefjob.com in care sa argumentezi de ce vrei postul respectiv. Rezultatele au fost impresionante: In prima zi a campaniei, site-ul a avut accesari de 4 milioane/ora, iar dupa 6 saptamani (perioada campaniei) s-au inregistrat 34.684 aplicatii video din 201 tari. Acoperirea media pe acest subiect a fost evaluata la 80 milioane $, cu aproximativ 6.000 de stiri aparute worldwide. De-asta a si luat premiul intai la cele mai importante festivaluri de publicitate, Cannes si Clio!

• Neconventional e atunci cand oamenii asociaza brandul tau cu o urare

Salut! Bafta la examen!
Ce-ati zice daca in loc de un banal SMS cu “Bafta la examen” ati primi prin posta un baton de ciocolata KitKat, pe al carui ambalaj sa se gaseasca un mesaj scris de mana de cineva drag? Japonezii sunt foarte sensibili atat la personalizarea mesajelor pe care si le trimit, cat si la trimiterea urarilor de bafta inaintea unui examen. Si asta a fost suficient pentru brandul KitKat ca sa demareze o campanie curajoasa.

Profitand de apropierea fonetica intre numele brandului si urarea “Kitto Katsu” (care in japoneza inseamna “vei castiga sigur”), agentia JWT Japan a creat un nou ambalaj, pe care putea fi scris de mana un mesaj. Noul produs a avut un success nebun pe piata japoneza. Parteneriatul tripartit intre Posta, Guvern si KitKat, un brand privat asadar, a fost o premiera. Un alt punct forte al campaniei a fost acordul Postei japoneze de a oferit spatii pentru insulele KitKat in interiorul celor 20.000 de oficii postale pe care le detine, astfel incat brandingul noului ambalaj KitKat a fost extrem de vizibil.
 

• Neconventional e atunci cand un brand te face sa-ti schimbi numele de familie

Ti-ai schimba numele in Gerolsteiner pentru un Porsche?
Ce poate face un brand care nu are forta financiara de a desfasura o campanie si pe TV, si pe Outdoor, si pe internet, si la radio? Poate iesi in evidenta printr-o idee puternica, destept implementata. Lectia ne-o ofera Gerolsteiner, un brand de apa aproape anonim in Belgia. Desi in Germania Gerolsteiner era liderul categoriei de apa, in Belgia brandul nu exista in mintea oamenilor. Nici pe rafturile magazinelor nu prea putea fi gasit, fiind comercializat de un singur retailer.

Poate ca o campanie conventionala “cu de toate” ar fi rezolvat problema iesirii din anonimat a brandului, insa bugetul alocat nu era deloc ofertant. Asa ca cea mai eficienta solutie a fost ideea de a demara o campanie prin care oamenii sa-si schimbe numele de familie in “Gerolsteiner”. Cel care isi schimba primul numele in Gerolsteiner urma sa primeasca un Porsche 911.

Campania a fost lansata online, prin spoturi radio si in horeca si a luat amploare prin word-of-mouth-ul creat in jurul initiativei neconventionale. Nu mai trebuie sa spun ca mii de oameni si-au aratat interesul de a-si schimba numele, aceasta fiind o ocazie excelenta de a scapa de un nume pe seama caruia se faceau glume in mod constant. Rezultatul? Campania si-a atins obiectivul: numele brandului a ramas in memoria consumatorilor prin aceasta metoda de promovare neconventionala.

SURSA

Never alone - Urare de inceput de an

Lyrics | Jim Brickman Lyrics | Never Alone Lyrics

Celui ce va fi numit "omu' meu"

Iubirea exista in lucrurile marunte - mici atentii, o mana pe umar, un sarut in trecere. Un castron de capsuni.

Iubirea e o tesatura dura. Care rezista in orice conditii. Si pe care o poti purta o viata-ntreaga.

Doi oameni care se iubesc cresc impreuna ca doi arbori ce-si impletesc ramurile pana cand e imposibil sa-i mai deosebesti.

Dragostea se imbogateste cu fiece lucru pe care-l impartasim - si se intareste cu toate necazurile prin care trecem impreuna.

Este minunat ca ne trezim in fiecare dimineata si iti caut mana si te simt alaturi de mine, pentru mine, mereu.

Iti stiu toate chichitele, toate toanele. Si, intr-un fel, pentru motivele pe care nu le pot pricepe, sunt nebuna dupa tine.
Nu esti perfect, slava Domnului! Dar ciudateniile si hachitele tale ma incanta si nu te-as vrea altfel decat esti.

Te simt in fiecare coltisor, oricat de departe te-ai duce.
Cat esti plecat pentru mai multa vreme, imbrac uneori geaca ta veche ca si cum m-as inveli cu tine.

Tot ce ma-ncanta pierde jumatate din interes daca nu esti cu mine sa ne bucuram impreuna.

Cand inima sotiei mai tresalta la auzul cheii barbatului ei in usa, atunci mariajul este viu si complet.

Imi doream sa fiu perfecta - dar acum ma bucur ca sunt asa cum sunt. Pentru ca tu ma iubesti asa cum sunt.

Nu stim ce pericole, ce surprize ne asteapta in continuare, dar simplul fapt de a continua drumul impreuna certifica fericirea.

Sotul e un barbat pe care-l lasa vederea tocmai la timp pentru a nu-ti mai vedea cearcanele, petele de pe piele, zbarciurile si pungile de sub ochi.

El este cel mai bun prieten pe care-l vei avea vreodata in viata, iti va impartasi gandurile, lacrimile, rasetele. Este cel alaturi de care poti imbatrani si pe care-l poti urma pana la capatul pamantului. Si daca-ti suna prea sentimental, n-am ce-ti face pentru ca asa simt cand ma gandesc la el.

Texte culese de Pam Brown
Foto www.deviantart.com

Cine sunt eu?

Mi-am facut un test de personalitate destul de acurat si am mai aflat lucruri noi despre mine... de fapt, mi s-au subliniat unele realitati. Va incurajez sa il faceti, nu dureaza mult si e chiar aproape de realitate, cel putin in cazul meu :) Are doua parti: personality type si multi-intelligences. La primul capitol sunt ENTJ - intellectual - the chief iar la al doilea test mi-a iesit interpersonal si visual/spatial intelligence.
Testul il gasiti aici:



Iata si interpretarea:

ENTJs are strategic, organized and possess natural leadership qualities. They are master coordinators that can effectively give direction to groups. They are able to understand complicated organizational situations and quick to develop intelligent solutions. ENTJs are outspoken and will not hesitate to speak of their plans for improvement. They are decisive and value knowledge, efficiency and competence.

ENTJs are natural born leaders. They live in a world of possibilities where they see all sorts challenges to be surmounted, and they want to be the ones responsible for surmounting them. They have a drive for leadership, which is well-served by their quickness to grasp complexities, their ability to absorb a large amount of impersonal information, and their quick and decisive judgments.

...have a strong natural urge to give structure and direction wherever they are -- to harness people in the field and to direct them to achieve distant goals.

Leader, ambitious, hard working, dominant, prepared, hates to be bored, confident, opinionated, analytical...

"Unequivocating" expresses the resoluteness of the ENTJ's dominant function (Extraverted Thinking). Clarity of convictions endows these Thinkers with a knack for debate, or wanting knack, a penchant for argument. The light and heat generated by Thinking at the helm can be impressive; perhaps even overwhelming.

At work, ENTJs contribute a wealth of energy directed toward the goals and those of the organization. Their sense of identity is closely tied to how they carry out their responsibilities. They are curious about new ideas and theories, evaluating them in terms of their goals. They are very efficient, competitive, strategic, and task focused.

Real ENTJ People

Al Gore - former American Vice President Benny Goodman - Jazz musician Bill Gates - Microsoft Founder Candace Bergen - actress (Murphy Brown) Dave Letterman - TV show host, comedian Edward Teller - theoretical physicist Franklin D. Roosevelt - American President Harrison Ford - actor (Indiana Jones)

Jim Carrey - actor, comedian Margaret Thatcher - British Prime Minister Newt Gingrich - Speaker of the House Patrick Stewart - actor (Star Trek's "Cpt. Picard") Richard Nixon - American President Sigourney Weaver - actress Steve Martin - actor, comedian Whoopi Goldberg - actress, comedian

ENTJs are often happy with the following jobs which tend to match well with the Chief/Intellectual personality.

Business Administrator
Computer Consultant
Corporate Executive Officer
Entrepreneur

Judge
Lawyer/Attorney
Manager
Mortgage Banker

Politician
Scientist
Systems Analyst
Teacher/Professor

People with Interpersonal intelligence are good with people and thrive in social interactions. They are good at reading, empathize and understanding others. They are good at working with others and have many friends. They learn best through interaction and dialogue.

Common Characteristics Empathetic Extraverted Enjoy social events Love groups and crowds Enjoying teaching others Have many friends Enjoy team sports Like to counsel others Love meeting new people Cooperative in groups Sensitive to others' moods

Career Matches Diplomat Leader Manager Politician Clergy Social Worker Receptionist Sales Representative Counselor Child Care Coach

People with Visual intelligence are artistic. They are very aware of their surroundings and are good at remembering images. They have a great sense of direction. They like to draw, paint and read maps. They learn best through drawings and visual aids.

Common Characteristics Good at solving visual puzzles Enjoyed geometry in school Good at drawing Can visualize pictures in head Notices colors and shapes Enjoys photography Good with directions Can remember places vividly Good at artistic composition Likes books with pictures

Career Matches Artist Architect Graphic Designer Engineer Fashion Designer Interior Decorator Photographer

   

SCRISOAREA A III-A IN SECOLUL XXI

www.deviantart.com

Am primit poezia de la Lala, careia ii multumesc pentru ca mi-a inseninat ziua si nu am mai ras cu asa o pofta de ceva timp.
Enjoy!

Iata vine-un Jeep pe strada, cu un girofar pe el,
Baiazid statea in dreapta si rosti catre sofer:
“Sper ca Mircea sa ajunga, sa nu-ntarzie din nou.
Ia vezi daca-a tras masina, langa gura de metrou…”
“-N-a venit Maria Ta, zise el privind in jur…”
“-Si mi-a zis ca fix la 12 ne vedem langa Carrefour”.
Asteptand vreo 5 minute, isi pierdu orice rabdare,
Si trimite bodiguarzii sa se uite prin parcare
La un semn (curba la dreapta), se opreste un X5.
Si din el coboara Mircea, in bermude si opinci.
Printre turci porni agale, si privindu-i cu nesat,
Le-arata un “Sony Vaio”, care-l tine la subrat.
Agitat, la el in Jeep, si-mbracat tot in civil,
Baiazid nu mai rezista si il suna pe mobil:
“-Tu esti Mircea?”…”-Da-mparate, am uitat sa iti dau bip,
Dar am stat mult la Rovine, era coada la Agip.
Nici n-am nimerit din prima, ca nu vin aici prea des,
Si-am luat-o pe centura, indrumat de GPS.
Acum am parcat masina. Unde esti?, ca vin la tine…”
“-Sunt la mine in masina si te vad, te-ndrepti spre mine”.
Si de-ndata ajunse Mircea si urca la turc in jeep.
Si-ncepu sa ii explice ca nu vrea, cu nici un chip
Sa isi stranga intreaga oaste la Rovine in campii,
Si sa lupte pan’ la moarte cu ai turcului spahii.
“-Baiazide, stii ca-i criza, si-acum viata-i foarte grea,
Ma gandeam ca sa ne batem,… dar la “Heroes” in retea.
Sau in loc sa cuceresti, cu armate-al meu popor,
Nu ai vrea, dac-ai wireless, sa jucam “conQUIZtador”?
-Cum cand turcii-mi sunt in vama, si-am venit din Istanbul,
Tu nu vrei ca sa ne batem, ca nu ti se pare “cool”?
Eu nu-s disperat ca tine sa stau nopti intregi pe net,
Eu traiesc in realitate, si nu e nici un secret
Ca am fost in multe lupte : Varna, Ialta sau Oituz…”
“-Pai eu sunt online tot timpul, nu puteai sa dai un “buzz”??”
“-Mircea!!! Vin c-o intreaga oaste, iar tu faci misto de noi..,
Maine sunt aici cu turcii si-ti declar de-acum razboi”.

“-Cum vrei tu, marite rege, eu speram sa ma-ntelegi,
Caci de-ajungem la cutite, voi nu mai plecati intregi.
N-as vrea sa pun pe “YouTube”, cu-ai tai morti,videoclipuri,
Nici ca Dunarea sa-nnece spumegand a tale jeep-uri.
Dar, de asta ti-e dorinta, maine ne vedem la lupta,
Si-ti promit ca pleci d-aici cel putin c-o mana rupta.

Si zicand acestea, Mircea il lasa pe Baiazid
Si trantindu-i portiera el pleca la pas grabit.
Cand ajunse la masina, gasi-n geam , pe-un bilet scris:
“Scuze.V-am blocat o roata, c-ati parcat pe “interzis”…”
Si da Mircea multe mailuri, sms-uri, mii de “bip”-uri,
Ca sa-si stranga toti ostenii si sa ii indese-n “Jeep”-uri.

Demarand in mare tromba, se-ndreptara spre Rovine,
Dar gasira pe toti turcii, toti cu pantalonii-n vine.
Toti vaitandu-se de moarte, ghemuiti prin iarba scurta
Rezemati de cate-un ciot, si tinandu-se de burta.
“-Baiazid , hai sa ne batem…!! , Unde esti, de ce nu vii?”

“-Mi-am scos in oras ostenii, si i-am dus la KFC.
Si-am mancat cu poft-aseara, tot ce ni s-a pus pe masa…”
Raspunse-ncordat sultanul dintr-o tufa mai retrasa.
“-N-am stiut ca la “fast-foud”-uri nu e bine sa mananci,
Mai ales in Romania, fiindca risti sa pleci pe “branci”…
Nu mai vreau ca sa ne batem, iarta-ma, a fost o farsa.
Da-ne niste “triferment” si-o sa facem cale-ntoarsa”…

Si asa a scapat Mircea de o lupta la Rovine.
Deci se vede pan-la urma ca “fast-food”-ul face bine.

Asta-i tot… Dar fiti voi siguri ca Istoria o sa zica:
“Turcii l-au vazut de Mircea si-au facut pe ei de frica”..

RECUNOSTINTA DE 10%

www.deviantart.com

Nu ştiu de ce mergea Isus singur spre Ierusalim, în ziua aceea. Probabil pentru că ucenicii au preferat să ia o cursă fără escală în Samaria sau în Galileea. Uneori le era greu să înţeleagă deciziile Învăţătorului, alteori nici nu mai îndrăzneau să-L întrebe. Le erau încă proaspete în minte pildele în care le vorbea. Unii dintre ei încă nu apucaseră să se prindă la unele dintre ele. Aşa că nu se simţeau deloc confortabil la gândul că iar ar putea s-o dea în bară dacă ar fi continuat cu întrebările. Oricum, deseori alegea să se retragă în singurătate pentru a se ruga. Câţiva dintre ei, însă, s-au bucurat că nu le-a cerut să meargă împreună cu El. Ştiau de Tichileşti-ul^* din zonă. Reuşiseră de fiecare dată să-l evite cumva, argumentând că tradiţia lor le interzice să aibă de-a face cu samaritenii. Chiar se rugau în gând ca nu cumva să fie trimişi de Domnul chiar acolo pentru a-şi începe lucrarea misionară.

Acum era gata să intre în satul acela. Un ţinut al nimănui, între două provincii ce rareori aveau de-a face una cu alta. Nu-şi făcea deloc probleme cu timpul. Niciodată nu s-a grăbit să intre în Templu, dacă, în drum, vreun nenorocit ar fi strigat după El a îndurare. Pentru că mai importantă chiar decât părtăşia frăţească este mâna întinsă unui nevoiaş sau vorba bună rostită la timp. Îmi povestea un apropiat că, îndreptându-se în grabă spre biserică, împreună cu familia, i-a aruncat câteva vorbe jignitoare peste geamul deschis al portierei, unuia care tocmai îi tăiase calea într-o intersecţie. Şapte minute mai târziu vroia să se întoarcă acasă chiar din uşa bisericii. Din cadrul ei, primitor şi amabil, îi zâmbea, întinzându-i mâna, tocmai tipul măscărit în intersecţie. Upss! Şi el care credea că numai de sus s-ar putea să fi fost auzit...!

Lepra îi scosese din sat şi-i aruncase în izolare şi carantină. Primeau mâncarea la fel de rar ca veştile de-acasă. Unora nu le mai trebuia deloc. Nu mai aveau cu ce s-o apuce şi nici cu ce s-o mestece sau s-o guste. Prea trişti şi resemnaţi pentru a-i mai încânta ceva. Auziseră totuşi de Unul care ar urma să treacă prin zonă. Poate că lumina ce venea dinspre El i-a asigurat că este chiar Învăţătorul. Sau poate că nenorocitul de lepros din Matei 8:3, curăţit de Mesia, cînd s-a atins de el, i-o fi sunat. Îl ştiau pe nume de parcă i-ar fi urmărit pildele şi vindecările pe youtube. „Isuse, Învăţătorule, ai milă de noi!” îi strigară ei, jucându-şi ultima şansă. N-au avut curajul să se apropie, privindu-se unii pe alţii şi mirându-se în gând de „nesimţirea” şi „îndrăzneala” confratelui lor mai sus amintit. Când eşti cu păcatul pe tine, nu-i timp de autografe. Strigi cu putere după iertare şi curăţire, afli ce-ţi spune şi te duci imediat unde te trimite.

Erau încă pe drumul spre preoţii lor, când, în timp ce-şi sunau nevestele, începură să „râdă” unii de alţii. Lepra le cădea în colbul potecii, iar carnea căpăta culoare şi viaţă. A fost aglomeraţie în ziua aceea la preoţii (medicii) lor de familie. Fără programare prealabilă, aşteptau la uşă, zâmbindu-le superior celor miraţi şi speriaţi de întoarcerea lor printre ei.

Unul din ei, când s-a văzut vindecat, s-a întors, slăvind pe Dumnezeu cu glas tare. S-a aruncat cu faţa la pământ la picioarele lui Isus, şi I-a mulţumit. Era Samaritean. (Luca 17:15-16). Acum îmi vine să plâng. Care va să zică, Isus nu pleacă mai departe, după ce împarte iertare? Mai stă puţin, preţ de o mulţumire? Tot în acel loc L-a găsit samariteanul care a sfidat orarul de consultaţie de la cabinet. Hmm, cică „cu glas tare”. „Fii serios, omule! Domnul aude şi dacă nu strigi ca un charismatic apucat. Ce, nu te poţi abţine? Ce mare lucru ţi-a făcut? Sau nu i-ai văzut pe iudeii ăia emancipaţi, vindecaţi de lepră - e drept - dar civilizaţi, ce discreţi şi demni sunt? Ai văzut ce zeloşi sunt în împlinirea Legii. Sper că îţi dai seama că, în timp ce tu îţi pierzi vremea cu Isus, tot mulţumindu-I şi dându-I slavă în gura mare, adevăraţii credincioşi sunt la adunare, în compania preoţilor şi păstorilor, urmând ritualurile. Şi ce dacă Isus nu e acolo, cel puţin ei studiază Scriptura şi împlinesc Legea”. Mda, uite că nu m-am gandit la asta, îşi murmură în barbă samariteanul, privind apoi cu drag la Preotul lui, care-i zâmbea complice. (v. 19): Apoi i-a zis: „Scoală-te şi pleacă; credinţa ta te-a mântuit.” Nu ştiu dacă ceilalţi nouă au reuşit să se mai arate până la urmă înaintea  preoţilor, însă ştiu sigur că samariteanul acela a avut o zi fructuoasă. Un bilanţ bunicel, aş zice, pentru o zi ce nu începuse deloc altfel decât celelalte: o piele curată ca a unui bebeluş, păcatele iertate, o mântuire nesperată şi, parcă mai de valoare decât toate acestea la un loc, un sfert de ceas cu Regele. Ce-a dat în schimb, pentru toate acestea? Mai nimic. Doar frângere şi recunoştinţă.

Staţi aşa, îmi pare rău, nu mai am timp să termin articolul. Mi-am adus aminte de ceva. Fug chiar acum. Sper să-L mai prind acolo.

*Notă:  Localitate izolată din judeţul Tulcea unde se află singura leprozerie din România (clinică pentru bolnavii de lepră)

Dan Daragiu

INGERII EXISTA

- Nu te duci si gata! Am incheiat discutia!
- Mda.... pentru Alina ai bani, dar pentru mine nu. Stiam eu ca sunt adoptata! am strigat, in timp ce imi puneam ultimul pulover in rucsac si iesi trantind usa. Asteptam liftul care parca adauga presiune pe nervii mei, gata sa explodeze in urmatoarea secunda si imi fortam lacrimile care se voiau in centrul atentiei, sa stea ascunse si ... ce mai, sa ma scuteasca!
In oglinda din lift era proiectat capul meu acoperit de zulufi umflati si rasfirati in toate directiile, care cum apucasera dupa furtuna gesticulara de dinainte. Incepusem sa analizez situatia, desi, intial, voiam sa fug de responsabilitati si de vina. Da, nu imi ascultasem mama sa nu plec in excursia la manastiri cu scoala. Si ce daca nu are bani? Si ce daca noi suntem pocaiti si nu ne ducem la manastiri? Voiam sa fiu cu colegii si sa mai ies din Bucuresti, sa vad si alte parti ale tarii pe care nu le vazusem. De fapt, nu vazusem decat Brasovul si o parte din Moldova. Si ce daca vine bacul, ce, nu am invatat atat? Doua zile merita si creierul meu oxigen.
Am iesit trantind si usa liftului.
Of, nici bani de bilet nu am... trebuie sa o iau pe jos pana la Gil, ea ma va intelege.  In tot acest timp, ganduri mi se perindau prin capsor, care mai de care mai aprige, mai razbunatoare, mai intense. Din intamplare, imi zarisem silueta androgina intr-o vitrina si am dat trist din cap... arat ca o stafie in vacanta... galbenul pantalonilor mei se asorta perfect cu fata-mi palida si atunci lacrimile n-au mai rezistat si au navalit din ce in ce mai tare pe chipu-mi deja nepasator.
Am mers asa purtata de framantari tipic adolescentine, pana cand, in spatele meu se auzira niste pasi. Deh, oameni pe strada, ca doar, nu mi-a luat mama sosea... Cu toate astea, pasii se auzeau din ce in mai aproape, mai ca imi suflau in ceafa si m-am gandit inevitabil ca, la cat de catranita sunt, bataie imi mai lipseste. Si sincer, nu prea imi pasa...simteam ca nimeni nu ma iubeste. Nu-i asa ca va recunoasteti pe undeva, la varsta aceea?
Mi-am zis ca, totusi, nu aveam chef de bataie si am micsorat pasul, lasand persoana din spate sa ma intreaca. Era un barbat inalt, slab, la vreo 25-30 de ani, aduce a criminal in serie, imi spuneam in timp ce raream pasul. Dupa cateva secunde, barbatul se intoarse cu fata spre mine, probabil ma masoara sa vada daca ii voi crea probleme, imi spuneam, cu inima cat un purice. Uf, s-a oprit la o ghereta, ce bine, sa ramana acolo pana ajung in siguranta la Gil. Ce rau ca nu am facut blatul pe 116! Nici bine nu am gandit toate acestea, ca iar, aer cald in ceafa, pasi cadentati... incercam sa imi aduc aminte vreo tehnica de autoaparare dar nimic, pentru ca nu luasem niciodata lectii, am stat numai cu nasul in cartea aia de matematica, si acum, la ce ma ajuta?! Macar de-as fi avut-o la mine, era suficient de groasa sa il amorteasca...
M-a ajuns... hotarata sa nu ma las cu una cu doua, imi pregateam o replica in minte, ceva de genul: daca m-ai vazut mai slaba de ingeri cu lacrimi pe obraz asta nu iti da dreptul sa ma hartuiesti cu pasii tai de crocodil terifiant! Si cand sa i-o zic, dregandu-mi vocea tremuranda, "criminalul" imi intinde ceva. Doamne, sa nu fie un cutit, ceva... Deschid ochii si ce vad: trei floricele portocalii zambarete. Ma uit in jur, ma gandeam ca nu imi sunt mie destinate, ca o fi incurcat pachetul si vazand ca insista, spun: Pentru mine? Imi face semn cu capul ca da. Le iau neincrezatoare, gandindu-ma ca trebuie sa fie vreun scop ascuns, poate asa isi atrage victimele si cand ridic capul, ia-l de unde nu-i. Disparuse in traficul specific bucurestean.
O doamna care trecea intamplator pe acolo, vazand toata scena imi spune: Ce norocoasa esti!... mda, de-ar fi toate zilele asa. 
N-am apucat sa ii multumesc. Nu l-am mai vazut niciodata de atunci, nu mai stiu cum arata, nu stiu de ce mi-a oferit acele flori, dar mie imi place sa cred ca Dumnezeu, vazandu-mi starea deplorabila in care ma aflam, a trimis un inger pe pamant care, pret de cateva secunde, mi-a aratat un colt de cer. Si a reusit.