miercuri, 3 noiembrie 2010

WEDDING DAY


 "Visez la rochia de mireasa de cand am aflat ca mama nu a purtat asa ceva ci a imprumutat rochita alba de cununie a matusii mele pentru a spune DA. Atunci mi-am facut in minte modele care se modificau pe masura ce cresteam, influentata fiind de fiecare revista destinata mireselor pe care le analizam minutios. Cand lucrurile au devenit mai serioase, aveam deja o colectie impresionanta de reviste stranse din colturile lumii pe unde am calatorit si de unde, indiferent de greutatea bagajelor, tot indesam sutele de pagini ale revistelor generoase pentru mirese. Sunt total absorbita de aceasta lume si astfel mi-am dezvoltat un simt critic si deja am luat-o razna cand ma gandesc la detalille nuntii mele.
Suntem impreuna de 3 ani si fiecare zi ne aduce mai aproape de visul meu. Stiam ca nu imi va fi usor sa imi aleg rochia de mireasa dar, iarasi, stiam ca ea te alege pe tine. Si asa a fost. Am vazut-o intr-un catalog 2010 Rosa Clara si m-am indragostit complet si iremediabil. Am aflat si pretul, dar tot nu m-a indepartat, cu toate ca am probat in ultimele luni zeci de rochite care de care mai speciale si pretioase.
Rochita mea este cea mai frumoasa. Fiecare simtim asta cand o gasim, stiu, dar a mea, chiar este speciala. Cand, la proba, mi s-a pus voalul, mi-au dat lacrimile pentru ca m-am simtit femeie pentru prima oara in viata. Si desi inainte, aveam emotii cu privire la nunta si indoieli daca sunt pregatita sau nu sa fac acest pas important, rochia mi-a redat increderea in sentimentele pe care i le port iubitului meu. Stiu ca suna ciudat, dar mi-a dat putere sa continui cu pregatirile pentru ca rochita mea se vrea purtata si nu oricum, ci cu zambet pe buze si dragoste in priviri."

Cam asa vorbeam eu despre rochia mea de mireasa cu 5 luni inainte de nunta. Eram complet fascinata dar aveam si mii de emotii datorita tuturor detaliilor care erau musai de pus la punct. Iata ce spuneam dupa eveniment:

 "Nunta noastra a trecut atat de repede incat multumita fotografilor si cameramanilor, am putut petrece din nou cu mai multa atentie.
Dimineata a inceput mult prea repede, in apartamentul regal al hotelului Aurelius, Poiana Brasov, mangaiata fiind de razele proaspete ale soarelui. Forfota a inceput cand s-au pus pe treaba hairstylist-a, make-up artista si manichiurista, toate pricepute si apreciate apoi pentru produsul final.

Camera s-a umplut cu domnisoarele de onoare care, conform traditiei, trebuiau sa ma imbrace, numai ca Silvia, fotograful, s-a ocupat de acest aspect ceva mai devreme, de teama sa nu pierdem timpul pretios acordat imortalizarii evenimentului. Si bine a facut.

Dupa ce superbele mele fete, 8 la numar, si-au primit buchetele de la calvalerii dichisiti in conversi si camasi suflecate, a venit momentul mult asteptat al intalnirii mirelui. Sau miresei, depinde din ce unghi priviti.

 S-a lasat cu zambete, urale, sarutari, aplauze, doar la ce va asteptati de la o gasca de tineri vigurosi?
A urmat momentul pentru care m-am pregatit o viata intreaga: sedinta foto. Niciodata nu mi-am putut imagina ca ma voi simti ca o adevarata printesa la propriul ei bal, langa un print aratos, inconjurata de cei dragi. Dar chiar asa a fost si as ingheta momentul asta pentru totdeauna, daca as putea. Ma reintorc insa de fiecare data cand vad fotografiile si tare dor imi e...

Sa ne revenim si sa trecem la un moment mai solemn: ceremonia religioasa. Pe acorduri de vioara, in pur stil Viva la Vida, au intrat Gabi, condus de mama lui, apoi, pe rand domnisoarele, asteptate fiind de cavaleri si conduse la locurile lor, conform repetitiilor cu o seara in urma.

Eu zaream dintr-un colt, pe sub voal, multimea care fremata incantata de frumusetea momentului. Am urmat si eu, strangandu-l de brat pe unchiul meu, de frica sa nu ma impiedic si sa transform totul intr-o comedie. Slava Domnului ca pantofii mei violeti m-au purtat ca pe aripi pana la altar.

A urmat apoi cea mai frumoasa ceremonie, doar era a noastra; momentul rostirii juramintelor scrise de noi, a fost unul solemn, pana in momentul in care am vazut fotografiile: aparent, nepotelul meu care statea cu inelele in fata noastra, a considerat ca atunci era timpul cel mai oportun sa isi astampere iritatia din partea dorsala... acum rad cu lacrimi si cred ca si voi o veti face cand veti vedea despre ce este vorba.

A continuat petrecerea cu o sumedenie de jocuri care mai de care mai amuzante. Spre exemplu, MC-ul, un prieten drag de altfel, a rugat cativa voluntari sa faca o dedicatie mirilor, asta dupa ce inhalau heliu. Trebuia sa fiti acolo sa auziti cum prieteni de-ai nostrii, de diferite natii, au comis adevarate isterii in randul invitatilor cu vocile dar si mesajele care mai de care mai hilare.

Au continuat apoi si scene de teatru scurte, spre amuzament, la una dintre ele participand si eu spre surpriza invitatilor.

Tot surprize au avut cand o parte dintre ei au primit cadouri in functie de diferite categorii, gen: cel mai longeviv cuplu, cel mai proaspat carnet de conducere, etc.

Sora mea mi-a facut cadou un speech absolut lacrimogen pentru care ii multumesc, iar Ana a scris in rime povestea mea si a lui Gabi, moment savurat de invitati si de noi.

Nici cand mamele noastre au inceput sa relateze boacanele si ghidusiile noastre cand eram mici nu a trecut neobservat de catre invitati.

Dar cel mai fabulos cadou a fost un trailer format din diferite scene din filme care ne spuneau povestea si incepea cu "there was a boy... and a girl obsessed with shopping" si se termina cu "meet the Sandor's starting 14th of August".

De asemenea, am vizionat si un filmulet despre cum m-a cerut in casatorie, de altfel apreciat de invitati. Acestia s-au delectat intre scurtele momente libere, cu meniul bogat dar si cu bufetul cu fructe sculptate si bomboanele atent selectionate din diferite colturi ale lumii.

Trebuie sa amintesc ca, in 5 minute de la intrarea invitatilor, borcanele pline cu bomboane au fost golite mai ceva ca rafturile pe vremea comunismului. Si eu care ma gandeam ca vor arata bine ca decor pentru ceva timp.

Probabil ca sunt singura mireasa (contraziceti-ma aici) care a fost furata de fotograf. Cate 10 minute inainte de fiecare meniu, fiecare portita era o oportunitate pentru ea sa mai traga cateva cadre.

Iar cameramanii se tineau scai dupa noi de fiecare data. Sa va mint ca nu imi convenea? O, dar ce as mai fi stat doar cu ei. Numai ca ne trezea din feerie MC-ul, inarmat cu noi si noi jocuri si concursuri care ne priveau direct.

La final, tortul cu fructe de padure, mascarpone, banane si blat de cacao a fost foarte apreciat, dar am asa un regret ca nu am apucat decat doua lingurite, e paguba sa fii mireasa uneori.

Iar prinderea buchetului de catre Andreea care ma ameninta de ceva vreme ca il va prinde, nu a mai mirat pe nimeni.

Atunci mi-am dat seama ca se termina nunta si nu mai tin minte nimic din ce s-a intamplat, mai voiam o data, si inca o data... Invitatii si-au luat ramas bun pe rand, nu inainte de a-si lasa amprenta pe pomul nuntii, un tablou pe care il avem acum in camera si care ne aduce aminte cu drag de fiecare dintre ei.

Si pentru ca atat de mult mi-a placut experienta aceasta planuita in detaliu inca din copilarie, am de gand, cat de curand, sa reinnoiesc juramintele, inca proaspete, doar doar voi mai purta o rochie alba alaturi de printul meu aratos."

4 comentarii:

Andre. spunea...

Nunta ta a fost perfecta! De vis!:)

Anonim spunea...

Buna,
Imi poti spune si mie la cine ai apelat pentru make-up si hairstylist (banuiesc ca sunt din Brasov). Mercic

Elena Sandor spunea...

Buna, mi-am luat machioza si coafeza din Bucuresti, de unde lucreaza, chiar daca sunt originare din Brasov. Ti-as da numarul, dar nu il mai am agenda, am pierdut toate numerele si nu stiu cum sa dau de ea. Le cheama Alina si Ioana (cred) lucreaza la salonul Beauty District din Bucuresti.

Anonim spunea...

Mercic