vineri, 12 septembrie 2008

LAKE HOUSE, OHIO


Welcome to the lake


Asa-i ca arat ingrozita?


Tubing fortat


Fetele cu bunica Anei





Nu stiu sa inot. Pe deasupra, imi este si teama de apa. Cu toate astea, duminica, dupa ce am fost cu familia Anei la o slujba catolica care se apropie amenintator de bine de una baptista, am facut un raliu pana la casa de vacanta a bunicilor Anei. Rick provine dintr-o familie cu 9 copii; aproape toti au venit la casa de pe lac, cu tot alaiul de neveste si copii cu un singur scop: sa ma cunoasca. Nu voiam sa ma dau jos din masina, eram atat de ingrozita la gandul ca se vor holba toti la mine, imi vor pune aceleasi intrebari, iar de emotii sigur voi uita toate cuvintele in engleza.

Normal ca nu am tinut minte nici-un nume, ma mir ca il mai stiam si pe al meu, era o harmalaie in bucatarie unde cateva mame isi alergau copiii cu lingura dupa ei, in living unde copiii mai mari se uitau la Home alone II, afara unde erau adultii si discutau despre pretul benzinei si viitorul Americii. Cu toate astea, nimic nu m-ar fi facut sa plec, eram in elementul meu! Da, m-au impresurat cu tot felul de intrebari identice de la om la om dar imi facea o placere deosebita sa le vad curiozitatea in ochi si banuiesc ca erau si ei emotionati sa ma cunoasca.

Mi se spusese inainte sa plec ca se va face tubing pe lac. Habar n-aveam ce e treaba asta. Stiu doar ca a durat 10 minute pana m-au convins sa ma las in costumul de baie si alte 10 sa ma urc in barca, cu o vesta de salvare de copii care imi ajungea pana la buric, terifiata de ceea ce va urma. O salupa rotunda ca o gogoasa scobita era trasa de barca cu motor. Fie trebuia sa stii sa inoti, fie sa ai o putere deosebita sa te poti tine de franghie in cazul in care erai rasturnat de valuri in urma vitezei. Am vazut cum Lizy sora Anei si un prieten de-al ei s-au dat pe rand si au cazut, dar faceau haz de necaz. La fiecare cazatura era extaz pe barca. Numai eu ma vedeam cu cateva minute inainte si imi plangeam de mila. Evident, cand a venit randul meu si al Anei, am vrut sa dau inapoi dar obligat-fortat, trebuia sa le fac pe plac. Pentru ca gogoasa era doar pentru o persoana, stateam ca matele-incurcate cu Ana pe ea. Intr-un final, dupa ce le-am repetat exasperata sa nu depaseasca viteza melcului, am pornit in ceea ce urma sa fie, cel putin pentru mine, o experienta unica. Va spun de pe acum ca salupa nu s-a rasturnat cu noi pentru ca Ana facea echilibristica cu mine si imi dadea indicatii mai ceva ca intr-o misiune de razboi, cand la stanga, cand la dreapta, in functie de valuri. Numai ca Ana este dependenta de adrenalina si printr-un cod gen morse primea viteza. Din ce in ce mai mare. Normal ca n-am rezistat si am alunecat. Va spun, au fost cele mai dureroase 10 secunde din viata mea. Nu simteam pamantul sub picioare, Ana nu putea sa ma traga pe salupa pentru ca nu avea cum sa se tina iar eu mi-am infipt ghiarele in franghie si cred ca de frica m-am repozitionat intr-un timp record. Goneam pe tot lacul, abia aveam timp sa admir casele de pe mal pentru ca fiecare ezitare avea sa ma readuca in apa. Si mie imi e frica, nah... Dar, cum orice om are o limita, am vrut inapoi pe barca. Imi ajunsese. Am uitat sa va spun ca toata aventura am tipat ca din gura de sarpe? De ce oare m-au intrebat cei din barca daca am incercat vreodata sa cant la opera?:))))) Mi-au multumit pentru spectacolul oferit si eu le-am multumit ca nu ma dau in judecata pentru decibelii depasiti:)

M-am rasplatit pentru curaj cu o scurta sedinta foto la malul lacului. Intrerupta de o matusa a Anei care imi adusese un cadou. Am fost coplesita, nu ma asteptam, nici macar nu ma cunostea... Am continuat sedinta foto intrerupta apoi de un catel aproape orb care facea cascadorii alunecand tot timpul in apa, spre ingrozirea stapanei. Cand am plecat, dupa o zi plina de nou, de depasirea limitelor, de infrageri la biliard de propria sora, de zambete si de imbratisari, am pornit iar in cautare de caprioare. Rick se incapatana sa imi si arate ce aratau semnele de circulatie din loc in loc. In zadar... caprioarele nu erau inca gata de o intalnire cu mine.

4 comentarii:

Gil spunea...

mm..ce frumos scrii tu draga mea Ele, my sweet Julia Roberts then and my preciouse Sandra Bullok now :D you know what I mean

te pup scumpo :*:*:* >:D<>:D< miss you...

Eileen spunea...

i know what you mean;) kisses

beheader spunea...

diogene a fost vizionarul din butoi...vezi ca la poza din barca se vede parul tipului care vaslea:)

Eileen spunea...

hmm, nu se vede:P