joi, 4 septembrie 2008

INDY CAR RACE, KENTUCKY

Rick, prins in fapt


Si-am pornit la vanatoare...




Rick, tatal Anei, este un om al pasiunii. Dintr-o generatie de nemti veniti pe pamantul "fagaduintei" cum le place americanilor sa spuna, pastreaza alura aceea sobra, mersul batos si privirea fixa dar calda. E zgarcit cu cuvintele dar domol ca ardelenii. Ma amuza teribil cand ma privea asa insistent, cu ochii mari, sprancenele ridicate si imi spunea: Wow, stii cuvantul asta? Dar de unde il stii? Cum se spune in romaneste la....? Era mult prea comic sa nu izbucnesc intr-un ras sugrumat de teama sa nu ii frang entuziasmul.

In dimineata aceea, Ana a vrut sa ma invete sa impusc. Mi-as fi dorit ceva mai mult decat cutii de suc sau de TicTac dar hei, e un inceput! :) O chestie asa lunga, bibi gun ii spun ei, veche (o gasisera in hambar cand se mutasera) ce trebuia incarcata manual cu bilute. Sincer, inainte de training-ul asta mi-ar fi fost de mare folos cateva exercitii in anexa unde Ben tragea de fiare pe ritm de house. De fel sunt cam neindemanatica dar am reusit sa nimeresc o cutie de Pepsi din prima si de la atata fericire, cu greu am mai reusit sa tin ochii pe tinta, ingropand rand pe rand bilele aramii pe traiectorii necunoscute. Ana m-a impresionat insa, lovind cutiile fara emotii. De nervi i-am spus ca vreau sa impusc ceva care misca. Atunci Ana m-a dus in hambar, la vanatoare de lilieci. Sa va mai spun ca am fugit mancand pamantul cand am auzit fosnete si m-am privit ochi in ochi cu un slinos negru? Dar asta e o alta poveste pe care o pastrez pentru mine, cu rusine.

Dupa cum spuneam, Rick e pasionat. Lucreaza ca doctor de masini. Si cand nu face asta la serviciu, il gasesti acasa. Tot in garaj. Lucrand cu aceeasi pasiune. Cumpara masini vechi si le reconditioneaza. Eram in tema pentru ca acasa imi place sa butonez telecomanda si mai imi scapa pe Discovery unde sunt tot felul de emisiuni de genul asta, pentru baieti. Si ca sa am o zi boys style, Rick ne-a dus, unde credeti? Sa vedem masini. Curse de masini. Masini de curse. Alegeti voi.

O totala nebunie, va rog sa ma credeti. Am parcat undeva in curtea unei biserici baptiste de unde am facut rost de bilete pe gratis si pana la stadion am mers cu yellow school bus. Dintotdeauna mi-am dorit sa merg cu asa ceva si sa stau in spate. Cand ii povesteam asta Anei (de fapt tipam ca sa ma auda pentru ca era forfota mare) a inceput sa rada de mine. Pe buna dreptate. Autobuzul era mult prea vechi, simteai toate pietrele de pe drum si interiorul era deprimant. Dar eu imi marcam un vis de pe lista mea imaginara.

Peste 70 mii de oameni. Respiram cu portia, serios. Primele 10 curse au fost spectaculoase, urmatoarele 257 m-am plictisit de moarte. Rick ne-a dat doape pentru urechi. O pereche pentru amandoua. Asa ca am impartit frateste si ne-am rugat sa nu surzim. Ultimele 20 de curse m-au trezit la realitate si mi-au starnit interesul cand au inceput sa se ciocneasca unii de altii. Speram sa vad mai mult foc dar n-a fost sa fie (decat pe cer, un foc de artificii frumusel dar scurt) si am plecat acasa, in noapte, nu inainte de a porni la vanatoare de caprioare, doar trebuia sa aplic cumva ce am invatat, nu?

7 comentarii:

Anonim spunea...

Pozele te mai salveaza, ca scrisul... boring. dar rau de tot:)

Elena Sandor spunea...

anonim, imi pare rau sa te dezamagesc. Sunt multe alte bloguri mult mai interesante asupra carora iti poti linisti setea dupa literatura. Nu iti pune nimeni pistolul la tampla sa imi citesti amintirile, asa ca esti invitatul/invitata mea sa poposesti in alte parti sau sa imi dai tu lectii adevarate de scris daca tot stii mai bine ca mine ce si cum ar trebui sa fie. Poate data viitoare iti dezvalui si identitatea pentru ca anonimii...mor singuri. O zi buna sa ai.

Anonim spunea...

:)
I-ai zâs-o.

Apropo, unii rad cu pofta cand iti citesc peripetiile. Nu pentru ca se pretind a fi capitole de de roman, ci pentru ca emana o sinceritate nemascata care face tot deliciul povestilor.

Cheers!

Anonim spunea...

Unii cauta atentie si n-o gasesc decat proiectandu-si frustrarile asupra altora. Spune-ne, te simti mai bine acum?

Elena Sandor spunea...

am sters toate idioteniile pe care le debiteaza acest frustrat dupa cum bine ai zis Midnight Rain pentru ca uneori limitele altora nu au.... ei bine, limite. Apropo, multumesc;)

Elena Sandor spunea...

p.s. Fiecare om are dreptul la o parere, drept urmare am si lasat primul comment dar se pare ca acest las care nu isi expune identitatea nu suporta replici si are pretentia sa aiba ultimul cuvant pe blogul meu. Ei bine, de data asta nu ii merge pentru ca aici eu fac legea si nimeni nu e obligat sa ma citeasca, fiecare face dupa cum ii pofteste inima.

Anonim spunea...

Bravo, te descurci de minune. Nu lua in seama ce spun toti prostii si continua ce scrii pentru ca e de bine.