luni, 5 octombrie 2009

INGERII EXISTA



- Nu te duci si gata! Am incheiat discutia!
- Mda.... pentru Alina ai bani, dar pentru mine nu. Stiam eu ca sunt adoptata! am strigat, in timp ce imi puneam ultimul pulover in rucsac si iesi trantind usa. Asteptam liftul care parca adauga presiune pe nervii mei, gata sa explodeze in urmatoarea secunda si imi fortam lacrimile care se voiau in centrul atentiei, sa stea ascunse si ... ce mai, sa ma scuteasca!
In oglinda din lift era proiectat capul meu acoperit de zulufi umflati si rasfirati in toate directiile, care cum apucasera dupa furtuna gesticulara de dinainte. Incepusem sa analizez situatia, desi, intial, voiam sa fug de responsabilitati si de vina. Da, nu imi ascultasem mama sa nu plec in excursia la manastiri cu scoala. Si ce daca nu are bani? Si ce daca noi suntem pocaiti si nu ne ducem la manastiri? Voiam sa fiu cu colegii si sa mai ies din Bucuresti, sa vad si alte parti ale tarii pe care nu le vazusem. De fapt, nu vazusem decat Brasovul si o parte din Moldova. Si ce daca vine bacul, ce, nu am invatat atat? Doua zile merita si creierul meu oxigen.
Am iesit trantind si usa liftului.
Of, nici bani de bilet nu am... trebuie sa o iau pe jos pana la Gil, ea ma va intelege.  In tot acest timp, ganduri mi se perindau prin capsor, care mai de care mai aprige, mai razbunatoare, mai intense. Din intamplare, imi zarisem silueta androgina intr-o vitrina si am dat trist din cap... arat ca o stafie in vacanta... galbenul pantalonilor mei se asorta perfect cu fata-mi palida si atunci lacrimile n-au mai rezistat si au navalit din ce in ce mai tare pe chipu-mi deja nepasator.
Am mers asa purtata de framantari tipic adolescentine, pana cand, in spatele meu se auzira niste pasi. Deh, oameni pe strada, ca doar, nu mi-a luat mama sosea... Cu toate astea, pasii se auzeau din ce in mai aproape, mai ca imi suflau in ceafa si m-am gandit inevitabil ca, la cat de catranita sunt, bataie imi mai lipseste. Si sincer, nu prea imi pasa...simteam ca nimeni nu ma iubeste. Nu-i asa ca va recunoasteti pe undeva, la varsta aceea?
Mi-am zis ca, totusi, nu aveam chef de bataie si am micsorat pasul, lasand persoana din spate sa ma intreaca. Era un barbat inalt, slab, la vreo 25-30 de ani, aduce a criminal in serie, imi spuneam in timp ce raream pasul. Dupa cateva secunde, barbatul se intoarse cu fata spre mine, probabil ma masoara sa vada daca ii voi crea probleme, imi spuneam, cu inima cat un purice. Uf, s-a oprit la o ghereta, ce bine, sa ramana acolo pana ajung in siguranta la Gil. Ce rau ca nu am facut blatul pe 116! Nici bine nu am gandit toate acestea, ca iar, aer cald in ceafa, pasi cadentati... incercam sa imi aduc aminte vreo tehnica de autoaparare dar nimic, pentru ca nu luasem niciodata lectii, am stat numai cu nasul in cartea aia de matematica, si acum, la ce ma ajuta?! Macar de-as fi avut-o la mine, era suficient de groasa sa il amorteasca...
M-a ajuns... hotarata sa nu ma las cu una cu doua, imi pregateam o replica in minte, ceva de genul: daca m-ai vazut mai slaba de ingeri cu lacrimi pe obraz asta nu iti da dreptul sa ma hartuiesti cu pasii tai de crocodil terifiant! Si cand sa i-o zic, dregandu-mi vocea tremuranda, "criminalul" imi intinde ceva. Doamne, sa nu fie un cutit, ceva... Deschid ochii si ce vad: trei floricele portocalii zambarete. Ma uit in jur, ma gandeam ca nu imi sunt mie destinate, ca o fi incurcat pachetul si vazand ca insista, spun: Pentru mine? Imi face semn cu capul ca da. Le iau neincrezatoare, gandindu-ma ca trebuie sa fie vreun scop ascuns, poate asa isi atrage victimele si cand ridic capul, ia-l de unde nu-i. Disparuse in traficul specific bucurestean.
O doamna care trecea intamplator pe acolo, vazand toata scena imi spune: Ce norocoasa esti!... mda, de-ar fi toate zilele asa. 
N-am apucat sa ii multumesc. Nu l-am mai vazut niciodata de atunci, nu mai stiu cum arata, nu stiu de ce mi-a oferit acele flori, dar mie imi place sa cred ca Dumnezeu, vazandu-mi starea deplorabila in care ma aflam, a trimis un inger pe pamant care, pret de cateva secunde, mi-a aratat un colt de cer. Si a reusit.




4 comentarii:

Gilda (mami Gil ) spunea...

off Doamne, ce mult mi se pare ca a trecut de atunci...sunt niste ani :) Oricum, ma bucur ft mult ca am mers impreuna in excursia aia, am iesit din oras si a fost bine. Te iubesc mult,draga mea >:D< always have, always will ;;)
cu drag, Gil :X

Elena Sandor spunea...

Si eu ma bucur ca m-ai primit la tine si m-ai sponsorizat pentru excursie!!!!!:*:*:*

Unknown spunea...

Eu le numesc "biletele de dragoste" ce poarta semnatura MIRELUI... si eu am o colectie buna in inima si in mintea mea...

Elena Sandor spunea...

Foarte fain:) sa le aud:)